4. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 403/2024 privind Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare

Inițiator –Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare

Art. I Se aprobă modificarea articolului 8 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:

”(1) În caz de vacanţă a mandatelor de consilieri locali, pe durata mandatului consiliului local, mandatele supleanţilor sunt validate în termen de 10 zile de la data constatării încetării mandatului consilierului local, în condiţiile art. 50, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri în procedură necontencioasă, prin încheiere pronunţată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii. Validarea mandatelor supleanţilor se realizează cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (2) şi art. 121 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare. Supleanţii au obligaţia transmiterii către secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale a documentelor doveditoare prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare cu cel puţin 5 zile înainte de împlinirea termenului de 10 zile. Dispoziţiile art. 114 alin. (4)-(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare se aplică în mod corespunzător.”

Art.II Se aprobă modificarea articolului 17 alin.(1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:
“(1) Comisiile de specialitate lucrează în plen şi deliberează cu votul majorităţii simple a membrilor lor. Prevederile art. 26 alin. (1) se aplică în mod corespunzător. Ședințele se pot desfăşura cu participarea fizică a consilierilor sau în sistem on-line, prin utilizarea mijloacelor electronice, precum și în format mixt, cu participarea fizică a consilierilor locali și prin mijloace electronice, În cazul ședințelor desfășurate în format mixt, consilierii locali aflați în sala de ședință participă fizic, iar cei aflați înafara sălii de ședință participă prin mijloace electronice, aspect care se consemnează în procesul-verbal al ședinței de către secretarul comisiei. În cazul în care, pe parcursul ședinței, participanții părăsesc sala, aceștia pot fi înregistrați ca participant prin mijloace electronice, aspect care va fi comunicat de către persoana în cauză președintelui comisiei de specialitate, care va anunța acest lucru. Aceeași procedură se aplică și în cazul în care un participant prin mijloace electronice se prezintă fizic la ședință. Aceste modalități de participare se consemnează în procesul-verbal de ședință și se aprobă de către președintele comisiei.”
Art.III Se aprobă modificarea articolului 17 alin.(5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:
“(5) Comisia poate hotărî cu votul a jumătate plus unu din cei prezenți ca unele şedinţe sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfăşoare cu uşile închise, caz în care se va întrerupe înregistrarea și difuzarea audio-video a ședinței sau dezbaterii hotărâtă a se desfășura cu ușile închise.”
Art.IV Se aprobă modificarea articolului 17 alin. (6) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:
”(6) Președintele comisiei, în urma consultării cu primarul și secretarul general al Municipiului Baia Mare, și raportat la data pentru care a fost convocată ședința consiliului local, stabilește data ședinței comisiei de specilitate. Cu sprijinul compartimentului de resort convoacă cu cel puţin 3 zile înainte sau de îndată, în situaţia şedinţelor convocate în condiţiile art. 22 alin. (2) membrii comisiei de specialitate telefonic, prin SMS sau pe grupul de WhatsApp sau pe e-mail, menționându-se data și ora desfășurării, modalitatea de desfășurare și locul desfăşurării, în cazul şedinţelor desfăşurate cu participarea fizică a consilierilor locali, respectiv aplicaţiile electronice folosite, în cazul şedinţelor desfăşurate prin mijloace electronice, sau atât locul desfăşurării, cât şi aplicaţiile electronice folosite, în cazul şedinţelor desfăşurate în format mixt. Proiectul ordinii de zi a ședinței comisiei de specialitate se transmite membrilor comisiei, electronic, pe e-mail, de către secretarul general al municipiului, prin grija compartimentului de resort.”
Art.V. Se aprobă modificarea articolului 23 alin. (6) lit. c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:
”c) locul desfăşurării, în cazul şedinţelor desfăşurate cu participarea fizică a consilierilor locali, aplicaţiile electronice folosite, în cazul şedinţelor desfăşurate prin mijloace electronice, sau atât locul desfăşurării, cât şi aplicaţiile electronice folosite, în cazul şedinţelor desfăşurate în format mixt”
Art.VI.Se aprobă introducerea după alin. (14) de la articolul 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, a unui aliniat nou, alin. (15), care va avea următorul conținut:
”(15) Dacă pe ordinea de zi a ședinței sunt înscrise două sau mai multe proiecte de hotărâre care cuprind prevederi contrare, clare și explicite, în cazul în care s-a adoptat primul proiect de hotărâre supus la vot, celelalte proiecte de hotărâre, care cuprind prevederi contrare, clare și explicite, se consideră respinse, fără a mai fi supuse votului în aceeași ședință.”
Art.VII. Se aprobă modificarea articolului 26 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:
”(1)Şedinţele consiliului local se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor locali în funcţie. Se consideră prezenţi la şedinţă şi consilierii locali care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice în cazul ședințelor desfășurate prin mijloace electronice și în cazul ședințelor desfășurate în format mixt.”
Art.VIII.Se aprobă modificarea articolului 27 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:
“(1) Şedinţele consiliului local sunt publice. Acestea se pot desfăşura cu participarea fizică a consilierilor sau în sistem on-line, prin utilizarea oricăror mijloace electronice, comunicate în documentul de convocare prevăzut la art. 23 alin. (6), precum și în format mixt, cu participarea fizică a consilierilor locali și prin mijloace electronice, În cazul ședințelor desfășurate în format mixt, consilierii locali aflați în sala de ședință participă fizic, iar cei aflați înafara sălii de ședință participă prin mijloace electronice, aspect care se consemnează în procesul-verbal de ședință. În cazul în care, pe parcursul ședinței, participanții părăsesc sala, aceștia pot fi înregistrați ca participant prin mijloace electronice, aspect care va fi comunicat de către persoana în cauză președintelui de ședință care va dispune consemnarea acestui aspect în procesul-verbal și va anunța acest lucru. Aceeași procedură se aplică și în cazul în care un participant prin mijloace electronice se prezintă fizic la ședință. Trecerea din participarea fizică în participarea prin mijloace electronice și din participarea prin mijloace electronice în participare fizică se face la solicitarea expresă a consilierului local în cauză, solicitarea adresată președintelui de ședință. Aceste treceri se consemnează în procesul-verbal de ședință.”
Art.IX.Se aprobă modificarea articolului 28 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:
“(4) În cazul ședințelor desfășurate în sistem online, prin utilizarea mijloacelor electronice, precum și a ședințelor desfășurate în format mixt, consilierii locali care participă prin mijloace electronice trebuie să aibă camera WEB deschisă pe toată perioada ședinței sau dacă din motive tehnice, nu este posibil acest lucru, camera WEB va fi deschisă doar la începutul ședinței. În cazul în care, din motive tehnice, camera WEB va fi închisă la momentul exprimării votului, președintele de ședință va solicita confirmarea verbală a votului exprimat.”
Art.X. Se aprobă modificarea articolului 28 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare - Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2024, modificată și completată prin H.C.L. nr. 488/2024, care va avea următorul conținut:
“(7) Votul deschis se exprimă, de regulă, electronic atât în cazul ședințelor cu prezență fizică cât și în cazul celor desfășurate în sistem online, precum și în cazul ședințelor desfășurate în format mixt”
Art.XI.Celelalte prevederi din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului local al Municipiului Baia Mare, rămân neschimbate

Comisia I
Comisia II
Comisia III

Votează acest proiect

Ești de acord cu acest proiect?
(Opțional) Adăugă un comentariu pentru acest proiect (va fi afișat public pe site):
vezi celelalte proiecte

Site-ul nostru utilizează cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Confidentialitate.