11. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului locaţiunii pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în Baia Mare, strada Gheorghe Şincai nr.4 şi Bd. Traian nr. 29, proprietatea Statului Român aflate în administrarea Municipiului Baia Mare

Inițiator –Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare

Art.1 Se aprobă prelungirea locațiunii în favoarea actualilor chiriași pentru spaţiile cu altă destinaţie, situate în Baia Mare, strada Gheorghe Şincai nr.4 şi Bd. Traian nr. 29, proprietatea Statului Român aflate în administrarea Municipiului Baia Mare, Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre,

Art.2 (1) Termenul locaţiunii va fi până în data de 30.06.2029, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părţilor.

(2) Chiria se stabileşte la valoarea din contractele de închiriere care a fost indexată anual cu indicele inflației, iar întârzierile de la plată se vor penaliza cu 0,04% /zi întârziere la suma datorată.

Art.3 Prelungirea locațiunii pentru spaţiile nominalizate în Anexa nr.1 se va face numai pentru chiriaşii care fac dovada achitării integrale a chiriei.

Art.4 Restul prevederilor contractelor de închiriere nr. 22052/10.08.2023, respectiv nr. 25794/10.08.2023 rămân neschimbate.

Art.5 Cu ducerea la îndeplinire se încredințează Primarul Municipiului Baia Mare si Direcția Patrimoniu - Serviciul Contracte Imobiliare.

Comisia I– Aviz favorabil 7-0-0 Comisia II– Aviz favorabil 5-0-0 cu amendamentul: „La art. 2, alin. 1 - prelungirea să se facă până la data de 30.06.2027. Se introduce un alin. 3, la art. 2 cu următorul text : “În această perioadă se va demara procedura de licitație publică pentru închirierea celor două spații” 5-0-0 Comisia III-Aviz favorabil 6-0-0

Votează acest proiect

Ești de acord cu acest proiect?
(Opțional) Adăugă un comentariu pentru acest proiect (va fi afișat public pe site):
vezi celelalte proiecte

Site-ul nostru utilizează cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Confidentialitate.